Autorităţile locale din Harghita au în plan ridicarea unei statui reprezentându-l pe Iisus, înălţimea ei fiind estimată la 22 de metri.

"Statuia, înaltă de 22 de metri, va aminti de statuia uriaşă a lui Iisus din Rio de Janeiro şi va fi amplasată pe muntele Gordon, la o înălţime de 946 de metri, la poalele căruia se află satul Bisericani. În interiorul ei va exista o scară pe care vizitatorii vor putea urca până în vârful statuii, pentru a admira panorama, de la Odorhei până la Sovata", a declarat primarul comunei Lupeni, Albert Mátyás.
Monumentul este opera artistului Zavaczky Walter, din Odorheiu Secuiesc, iar costurile lucrării, în valoare de 200.000 de euro, vor preveni din fonduri de la Fundaţia Protemp, precum şi de la societăţi comerciale din zonă. Ea se va numi "inima lui Iisus" şi îl înfăţişează pe Mântuitor cu braţele deschise.
Preoţii şi credincioşii zonei speră că monumentul va atrage mulţi turişti şi va transforma zona într-un loc vizitat de pelerini, mai ales că această statuie va fi cea mai mare din Europa de Est.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu