Ponta a anunţat LISTELE ACTUALIZATE: Peste 3 milioane de români în străinătate

http://www.bu.edu/sth/files/2011/04/red_beads.gif

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, de la Palatul Victoria, listele actualizate de la Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, pe care le-a ataşat adresei către CCR. În cadrul aceleiaşi declaraţii, Ponta a precizat că speră ca miercuri, Mona Pivniceru va depune jurământul de învestire în funcţia de ministru al Justiţiei.

Declaraţiile premierului Victor Ponta:


Buna ziua. Fiind vorba de o temă de mare interes public, am considerat să este util să vă prezint eu conţinutul adresei către CCR. La finalul prezentării o să vă informez şi asupra situaţiei privind nominalizarea Monei Pivniceru pentru Justiţie.

Textul adresei: În data 1 august 2012 MAI a transmis CCR nr persoanelor inscrise pe listele permanente CCR. Printr-un nr de trei adrese a solicitat Guvernului îndeplinirea anumitor proceduri, referendu-se în special la prevederile legii nr 1370 pe 2004, prevederi care acoperă, în formula remodificată, faptul că listele electorale permanente cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot se întocmesc în fiecare localitate în parte. Copiile de pe listele elctorale permanente cuprind numele şi prenumele alegatorului, cnp, adresa. Alegătorii care se prezintă la vot si fac dovada ca au domiciliul în apropiere, sunt înscrişi într-un tabel.

Listele electorale sunt la Parchet.

Conform datelor primite: 26.066 de persoane decedate se aflau pe liste, 4.465 cetateni romani cu domiciliul ins tarinatate, 3414 care si+au pierdut dreptul de vot. 129 persoane bolnave psihic, 369 persoane cu corectii ale CNP-ului.

MAI ne-a comunicat un nr de 512.379 de persoane ale căror acte de identitate au expirat şi nu au fost reînnoite până la data referendumului.

Date de la MAE: totalul cetatenilor romani cu drept legal de sedere 3.052.397 persoane. Pe baza datelor oficiale puse la dispozitie de 17 tari: 1.101.809 majori si cu drept legal de sedere . 1.468.529 cu drept legal de şedere. 489.312 romanic u drept legal de sedere au fost in alte 44 de state. evaluari au fost in lipsa unor comunicari oficiale ale autorităţilor statelor.

Având în vedere aceste date, am transmis respectivele date şi anexele pe baza cărora s-a întocmit această adresă, urmând ca decizia să fie luată mâine de către CCR.

După cum ştiti Mona Pivniceru şi-a depus demisia din funcţia de judecător. Practic, doamna Pivniceru poate îndeplini fără incompatibilitate functia de ministru. Am considerat că este în interesul bunei funcţionări a Justitiei din România sa avem cât mai repede un ministru. Şi am considerat că acest ministru este cel mai bine să nu aibă o aparteneţă politică. Din 6 august până astăzi, CSM a întârziat un răspuns. Astăzi doamna Pivniceru a discutat cu membrii CSM care nu s-au putut întruni astăzi.

Voi fi şi eu prezent la şedinţa CSM de miercuri şi voi insista la plenul CSM să nu blocheze ocuparea legală a funcţiei de ministru al justiţiei de către doamna Mona Pivniceru. Îmi exprim speranţa că miercuri doamna Pivnicreu va depune jurământul. Avem nevoie de un ministru care să se ocupe full time de această sarcină, care să provină din magistratură. Cred că gestul doamnei Pivniceru este un unul de mare curaj şi de mar demnitate şiva avea tot sprijinul meu pentru a afce o reformă reală şi pt a arăta că poţi să fii ministru atunci când îi repezezinţi cu adevărat pe cei din breasla ta.

E un gust amar. Mi-e greu să înţeleg asemenea atitudini din partea CSM.

Nu vreau să comentez rezultatele, CCR va lua o decizie.

Pe oamenii cu buletinele expirate nu îi găseşte nimeni ca să-i amendeze. E greu să-i amendăm dacă nu-i găsim.

Despre CCR: Prima oara ne-au cerut listele, apoi ne-au trimis o erată şi apoi ne-au cerut date. Îmi doresc ca mâine CCR să ia o decizie să să închidem mâine toate discuţiile despre criza politică. CCR ne-a cerut cifre, nu nume.

S-a dovedit încă o dată că ceea ce domnul Dobre şi domnul Rus au cerut e corect: ei au spus clar că nu pot garanta aceste cifre. Trebuie scoţi toţi morţii de pe liste.

Nu am avut de la prefecti niciun fel de cazuri de boicotare de la primarii PDL.

La alegeri, românii vor hotări dacă Guvernul USL continuă sau nu. Dacă românii decid asta, atunci vă voi spune din ce va fi format guvernul.

Europa are şi alte probleme şi e bine să le cunoaştem. Dacă mâine şase din judecătorii CCR decid să invalideze referendumul, nu există o soluţie, domnul Băsescu se întoarce la masa verde, la masa bucatelor de la Cotroceni.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Distribuie

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More