Iată ce au în comun odraslele lui Geoană, Videanu, Isărescu, Vlădescu şi Năstase

http://www.bu.edu/sth/files/2011/04/red_beads.gif

Andrei Videanu (20 de ani) a făcut liceul în Elveţia, iar acum studiază în SUA
Numărul uriaş de elevi care nu au luat Bac-ul în învăţământul de stat, aproape 56% din total, nu cuprinde şi numele copiilor oamenilor politici români, care - de-a lungul timpului - au preferat să-şi dea odraslele la şcoli private, străine şi foarte scumpe.
Contra unei taxe anuale piperate, copiii lui Mircea Geoană, Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu sau Mugur Isărescu au fost sau vor fi lipsiţi de griji în privinţa Bac-ului organizat de Ministerul Educaţiei.

Costin Isărescu şi Alexandru Vlădescu

Băiatul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, are 24 de ani, îl cheamă Costin şi a absolvit şi el, tot contra a 18.000 de euro/an, cursurile Şcolii Americane din Bucureşti, ca şi Alexandru Sebastian, băiatul fostului ministru de finanţe Sebastian Vlădescu.
De la stânga la dreapta: Sebastian Vlădescu, fiul lui - Alexandru, Mugur Isărescu și băiatul acestuia, Costin




Acesta e programul sesiunii din toamnă

Absolvenţii clasei a XII-a care nu au reuşit să promoveze prima sesiune din cadrul examenului de bacalaureat 2011 mai au o şansă în toamnă. Între 11 şi 15 iulie au loc înscrierile pentru a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2011, din perioada 22 august-2 septembrie, care va fi la fel ca prima, supravegheată cu camere video.
  • 22 şi 23 august: evaluarea competenţelor de comunicare orală în limba română
  • 22-24 august: proba orală la limba maternă
  • 23-24 august: proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională
  • 25-26 august: proba de evaluare a competenţelor digitale
  • 29 august: prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română
  • 30 august-2 septembrie: celelalte trei probe scrise.

Au fost depuse peste 80.000 de contestaţii de către elevi

Elevii nemulţumiţi de nota la examenul de Bac au depus peste 80.000 de contestaţii. Cele mai multe dintre acestea au fost făcute la limba şi literatura română, 25.527. Urmează matematica - 25.527, biologia - 9.568, geografia - 4.978, istoria - 3.281, fizica - 3.156, precum şi încă 7.000 de contestaţii la alte materii de examene. Verificarea lucrărilor va fi finalizată azi, când rezultatele vor fi făcute publice.

Elevii săraci, note mai mari!

Absolvenţii de liceu din cele şase oraşe din nord-estul ţării (Bacău, Botoşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava şi Vaslui), unde raportul PIB per cap de locuitor e cel mai scăzut din România, de 3.358 de euro/cap de locuitor, au avut cea mai mare rată medie de promovabilitate la bacalaureat: 49,38%.
La polul opus sunt cei care au susţinut Bac-ul în cele mai bogate regiuni, în Bucureşti- Ilfov şi în vestul ţării, unde PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la valori de 13.648 de euro, respectiv 6.333 de euro şi unde rata de absolvire a bacalaureatului a fost de 33%, informează zf.ro.

Candidaţi ajunşi la «nebuni»

După rezultatele dezastruoase de la examenul de bacalaureat de anul acesta, mai mulţi elevi care nu au obţinut note de trecere au suferit căderi nervoase. În ultimele zile, numai în judeţul Bacău, trei tineri au încercat să îşi pună capăt zilelor, iar alţi trei au ajuns la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău, după ce au căzut în depresie din cauza eşecului.

Directorii de licee, la raport

Directorii de la cele patru licee din Argeş unde nici un elev nu a promovat examenul de bacalaureat au fost chemaţi, ieri, la inspectoratul şcolar pentru a da explicaţii. Reprezentanţii instituţiei au anunţat că nu li se vor cere demisiile, însă directorii nu vor putea să mai plece în concedii şi li se va solicita să găsească soluţii pentru ca situaţia să nu se repete la sesiunea din toamnă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Distribuie

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More