Regele Mihai a salutat mulţimea, vizibil emoţionat.
Unii dintre românii veniţi la Operă pentru a-l saluta pe Regele Mihai purtau steaguri tricolore cu însemnele regale.
După ce a salutat mulţimea, Regele Mihai a plecat de la Operă.
Regele a fost aplaudat şi la sosirea la Operă. Românii prezenţi au continuat mult timp să scandeze "La mulţi ani!", "Regele Mihai" şi "Trăiască Regele" şi după ce Regele Mihai a intrat în clădire.
La intrarea în sala de spectacol, Regele Mihai a fost aplaudat îndelung de cei prezenţi.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai unor case regale europene şi nu numai. De asemenea, au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Regele Mihai a împlinit, marţi, vârsta de 90 de ani. Cu acest prilej, Regele Mihai a susţinut un discurs în Parlament, într-o şedinţă solemnă. La şedinţa Camerelor reunite au asistat foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de cei prezenţi, atât la începutul evenimentului, cât şi la final.
Discursul susţinut de Regele Mihai în Parlament face parte din evenimentele programate de Casa Regală pentru "Jubileul 90" al Majestăţii Sale. Jubileul Regelui cuprinde şi evenimente culturale, decorări şi dineuri oficiale programate până pe 10 noiembrie.
Regele Mihai a scris în Cărţile de onoare ale Senatului şi Camerei un singur cuvânt: "Mihai"
Regele Mihai a fost invitat, marţi, după discursul susţinut în plenul Parlamentului, să semneze în Cărţile de onoare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, fostul suveran scriind, în ambele, un singur cuvânt: "Mihai".
După ce a rostit discursul în plenul reunit al celor două Camere, Regele Mihai a dezvelit, pe holul principal al Parlamentului, bustul de bronz al Regelui Carol I.
El a fost invitat apoi să semneze în Cărţile de onoare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, deschise pe un pupitru adus special şi montat pe holul sălii de plen a Camerei.
Regele a scris în ambele Cărţi de onoare un singur cuvânt: "Mihai".
Totodată, Regele Mihai i-a înmânat preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, textul original al discursului pe care l-a rostit în plenul Parlamentului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu