Condusul unui autoturism, zburatul cu avionul sau pur şi simplu îmbrăcatul de dimineaţă, la toate aceste lucruri, care nouă ni se pare normale, visează Pauline Potter, cea mai grasă femeie din lume.
Femeia, în vârstă de 48 de ani şi cu o greutate în jur de 317 kilograme, a intrat în cartea recordurilor ca fiind cea mai 'mare' femeie din întreaga lume. Ea speră ca atunci când va fi publicată ediţia Guiness World of Records 2012, cineva care o va citi o va putea ajuta să se însănătoşească şi să slăbească.
"Tot ce oamenii nu iau în serios - astea sunt lucruri la care eu visez. Eu nu trăiesc, vreau mai mult. Nu-mi place când oamenii gândesc lucruri urâte despre mine şi sunt pregătită să risc totul ca să primesc ajutor. Am multă dragoste de dăruit şi vreau să îi pot ajuta şi eu pe alţii, dar am nevoie de ajutor la rândul meu, acum", a declarat Pauline.
Se luptă cu obezitatea de la 8 ani
Pauline Potter a povestit că a avut probleme cu greutatea încă de la vârsta de opt ani, mâncând aproape încontinuu, fără să se poată opri. În urmă cu 19 ani a născut un băiat, iar acum regretă că a lăsat greutatea s-o ţină în loc şi îşi doreşte foarte mult să poată meargă la plimbare cu bicicleta alături de fiul ei, sau chiar să meargă la teatru - unde nu încape pe scaune.
Donna Simpson a vrut să fie cea mai grasă mamă din lume
Un alt caz de obezitate morbidă este cel al Donnei Simpson, care mânca de plăcere şi pentru bani peste 15.000 de calorii zilnic, în încercarea de a cântări jumătate de tonă. Acum, după ce s-a despărţit de iubitul său, vrea să ia viaţa de la început şi să slăbească.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu