Prezenţa Innei la deschiderea oficială a stadionului Naţional Arena, acolo unde a fost invitată să cânte a stârnit controverse în media. Cei care au pus punctul pe i au fost Răzvan şi Dani care au spus că "50.000 de fluierături a primit Inna aseară". Cântăreaţa le-a răspuns celor doi tăios: "Erau în căutarea unei noi asistente dacă nu au văzut că publicul m-a primit bine"
Răzvan şi Dani au făcut mişto de prestaţia Innei de pe Naţional Arena. "Marcel Pavel a demonstrat că se poate cânta pe instalaţia aia, după ce Inna a demonstrat că nu se poate cânta", a spus Dani. Răzvan a completat: "A fost foarte interesant să chemi pe stadion unde oamenii vin de obicei să se uite la fotbal, să o chemi pe Inna să cânte. Nu ştiu dacă ar fi vrut 50.000 de fluierături aşa cum s-a întâmplat aseară, dar e opţiunea organizatorilor. Plus că Inna era la dimensiunea lui Florentin Petre".
Inna a luat atitudine şi a scris pe contul ei de Facebook: "Răspund acestei provocari pentru că nu vreau ca cei care au urmărit meciul la televizor să fie informaţi greşit. Stadionul a avut o reacţie negativă când echipa franceză se retrăgea de la încălzire, moment în care eu mă pregateam să intru pe teren. Se pare ca Răzvan şi Dani erau în cautarea unei noi asistente chiar şi la meciul Romania-Franţa de nu au putut observa bucuria cu care publicul român m-a primit pe stadion".
Uite ce au zis Răzvan şi Dani despre minirecitalul Innei!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu